Cantareata de muzica country Lynn Anderson a murit

Cântăreaţa de muzică country Lynn Anderson, cunoscută pentru interpretarea piesei “(I Never Promised You a) Rose Garden”, premiată cu Grammy în 1971, a murit joi, la vârsta de 67 de ani, într-un spital din Nashville, SUA, potrivit purtătorului său de cuvânt, citat de Reuters.

Lynn Anderson, care se întorsese recent dintr-o călătorie în Italia, a fost internată joi la Centrul medical al Universităţii Vanderbilt, pentru a i se trata o pneumonie, însă, în aceeaşi zi, a suferit un atac de cord, a anunţat Mark Logsdon.

“Lynn înfloreşte acum în grădina de trandafiri a lui Dumnezeu. Îi vom simţi lipsa şi ne-o vom aminti cu drag”, a spus cântăreaţa de muzică country Dolly Parton.

Născută în Grand Forks, statul North Dakota, Lynn Anderson a crescut în California, unde şi-a început cariera muzicală şi a devenit campioană mondială la echitaţie.

Primele piese de succes ale lui Anderson, “Ride, Ride, Ride” şi “If I Kiss You (Will You Go Away)”, lansate în anii 1960, au fost compuse de mama acesteia, Liz, fiind urmate de cântece ca “Promises, Promises” şi “That’s a No No”.

După ce s-a mutat în Nashville şi a semnat un contract cu studioul Columbia Records, Lynn Anderson a lansat, în 1970, cel mai mare succes al carierei sale – “(I Never Promised You a) Rose Garden” -, cântec scris şi înregistrat pentru prima dată în anii 1960 de Joe South.

Această variantă a cântecului, care a petrecut mai multe săptămâni în topurile de specialitate, i-a adus lui Anderson premiul Grammy pentru cea mai bună interpretă country.

În clasamentele muzicale au fost incluse şi alte compoziţii interpretate de cântăreaţa americană, devenită ambasador al muzicii country într-o perioadă în care acest gen nu se bucura de expunere la posturile de televiziune, printre care “How Can I Unlove You”, “You’re My Man”, “Keep Me in Mind” şi “What a Man, My Man Is”.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, Lynn Anderson a vândut peste 30 de milioane de copii ale albumelor sale în întreaga lume. A fost desemnată de două ori artista country a anului de Academia Muzicii Country şi a primit acelaşi titlu şi din partea Asociaţiei Muzicii Country.

Anul acesta, Lynn Anderson a lansat albumul “Bridges”, o colecţie de piese gospel, printre care se află şi “Drift Away”, scrisă în 1973 de partenerul de viaţă al acesteia, Mentor Williams.

Asculta Live 24/24

Lasă un răspuns

error: Freventa instabila, NU mai dati click inca o data :)