Cele mai ciudate superstiții din lume

Superstițiile există de când lumea și nu par a da înapoi nici în această eră a gândirii raționale și a tehnologiei. Unele dintre ele sfidează raţiunea, altele par de-a dreptul scandaloase şi de neacceptat, unele sunt nevinovate sau haioase, dar toate rămân adânc înrădăcinate în credința populară.

Cele mai ciudate superstiții din întreaga lume:

1. În Polonia, se spune că dacă o femeie însărcinată se uită în foc pentru prea mult timp, va naște un copil roșcat.

2. Albanezii cred că dacă îți treci mătura peste picior când faci curat, soțul îți va muri curând.

3. În Peru există credința conform căreia dacă o femeie gătește când este la ciclu, mâncarea se va strica.

4. Locuitorii din Țara Galilor cred că nu trebuie să îți încrucișezi niciodată degetele de la ambele mâini, sau vei anula norocul.

5. Libanezii au o mulțime de superstiții. Ei cred nu îi poți înmâna cuiva o solniță, decât dacă ai așezat-o pe masă în prealabil. De asemenea, nu poți face curat sau schimba așternuturile decât la trei zile după ce ți-au plecat vizitatorii.

6. În sudul Italiei există credința potrivit căreia, înainte să pleci într-o călătorie, la un examen sau să faci ceva considerat riscant, trebuie ca o persoană în vârsta să îți pună niște sare în pantofi, în buzunare, sau în vârful capului.

7. În țările din Estul Mijlociu se spune că nu trebuie să îți duci niciodată copilul nou născut în zone umbrite de copaci, noaptea. Dacă faci așa ceva, spiritele pădurii vor intra în trupul micuțului.

8. Cultura chineză interzice darurile sub formă de ceasuri sau pantofi. În limba chineză, cuvântul ceas sună ca sfârșit, așa că dăruindu-i cuiva un ceas îi prevestești sfârșitul. Dacă îi dăruiești o pereche de pantofi, îi spui acelei persoane că vrei să iasă din viața ta.

9. Italienii cred că dacă probezi o rochie de mireasă fără să fii logodită, vei avea parte de șapte ani de sex prost.

10. Există o superstiție evreiască potrivit căreia, dacă strănuți, trebuie să te tragi de urechea stângă.

11. În anumite zone din Africa, se spune că dacă  vezi o bufniță, vei muri.

12. În credința indiană, nu ai voie să îi înmânezi cuiva un cuțit su o foarfecă, sau vei ajunge să te cerți cu acea persoană.

13.  O superstiție din Lituania spune că nu poți deschide ușa locuinței cuiva, dacă nu îl cunoști de cel puțin șapte ani.

14. Filipinezii cred că nu trebuie să te duci direct acasă de la o înmormântare. Dacă faci asta, vei aduce ghinionul și nenorocirea în viața ta.

15. În Coreea, oamenii cred că dacă visezi porci o să câștigi bani. Dacă visezi că ți-ai pierdut un dinte, o rudă îți va muri în curând.

16. În Islanda, dacă îi dăruiești cuiva un cuțit, acea persoană trebuie să îți dea un penny, pentru a nu se tăia prietenia.

17. În mai multe zone din India, se spune că vei avea ghinion dacă îți tai părul sau unghiile într-o zi de Joi.

18. Japonezii cred că dacă fluieri noaptea, vei fi  mușcat de un șarpe.

19. În Iran, când o fata are menstruație pentru prima dată, trebuie să își bage mâinile în orez, pentru a avea noroc.

20. Grecii cred că băieții nu trebuie să se tundă niciodată când este lună plină, sau vor ajunge cheli.

 

 

Sursa: Huff.ro

Horoscoape Romania

Lasă un răspuns

error: Nu copia!