Dragoste, vise, puritate şi frumos…

Poeta-cântăreaţă

Fire boemă, dar ambiţioasă, Alexandra Ivan a plecat în Capitală să-şi facă un nume la doar 16 ani, când deja simţea că în Oradea posibilităţile îi erau limitate. “Fata cu soarele”, cum îi spun prietenii, fiindcă zâmbeşte mereu, a compus numeroase melodii, dar a scris şi versuri pentru trupe precum Morandi sau Foişorul de Foc şi pentru orădenii de la Hotel FM, care s-au remarcat la competiţie naţională Eurovision.

Totuşi, Alexandra are un of: crede că se va simţi împlinită numai când va lucra cu profesionişti într-o ţară unde muzica live să fie apreciată. Aşa că, de anul viitor, împreună cu iubitul ei Alec, vrea să se mute în Franţa. Definitiv. Pentru că la noi scena e acaparată de tot mai mulţi impostori, piţipoance şi manelişti…(n.r. CORECT)

Cuvinte pentru Oradea

Hotel FM au obţinut locul al patrulea în finala naţională a concursului. A ieşit din mâna, dar mai ales din sufletul ei, versurile care vorbesc, spune Alexandra, despre “nostalgie, puţină disperare şi un îndemn de a reveni în armonie cu natura”. Când piesa a intrat în finala naţională, orădeanca s-a simţit satisfăcută, chiar dacă n-a fost aleasă pentru finala europeană.

Scrierea versurilor nu e, însă, singurul ei talent. Interpretând piese compuse chiar de ea, Alexandra se bucură de succes în cluburile bucureştene, unde se cântă unplugged, fără amplificare electronică.

Rebelă

Alexandra a început să compună muzică la 12 ani. “Aveam melodiile în cap şi nu puteam scăpa de ele până nu scriam notele pe hârtie“. Doi ani mai târziu, avea două cântece orchestrate chiar în studioul lui Gabriel Băruţa şi difuzate la posturile locale de radio şi de televiziune.

Simţind totuşi că Oradea nu-i poate asigura o rampă de lansare, la doar 16 ani lua drumul Bucureştiului, fără regrete, decât cu o uşoară nostalgie pentru foştii colegi şi profesori de la “Eminescu”. “Am plecat cu blugii de pe mine şi cu un rucsac. Eram o puştoaică, n-aveam niciun ban, dar am stat o vreme pe capul unei prietene, până mi-am găsit o chirie”, povesteşte tânăra, ajunsă acum la 23 de ani. A obţinut repede un job la un mic studio, dar a şi început să cânte alături de reprezentanţii muzicii underground din Capitală: Jepcar, Sweed şi Interpretabil. “La început scriam şi cântam doar versurile din refrene”, recunoaşte Alexandra.

 

Textieră? Mai mult!

Talentul i-a fost remarcat de Vali Rotari, liderul formaţiei Foişorul de foc, care a şi “racolat-o”. Împreună au scris câteva melodii pentru albumul “Sunt mereu aproape”, iar colaborarea lor a continuat şi după această reuşită. În urmă cu trei ani, Alexandra i-a cunoscut pe compozitorii Mike Thomas şi Marius Moga la emisiunea Tonomatul DP2, prezentată atunci de Cătălin Măruţă. Aşa a ajuns să scrie versurile piesei “Reality and dreams”, a trupei Morandi, dar şi cele de pe albumul “Soft Touch”, realizat de Mike Thomas împreună cu cvartetul de coarde Passione.

Deşi are deja succes cu versurile ei, Alexandra nu vrea să fie definită ca fiind o textieră. “În primul rând sunt compozitoare şi apoi interpretă”, se recomandă. Totuşi, nu se dă îndărăt să compună versurile pentru alţii, majoritatea în engleză, limbă pe care o stăpâneşte la perfecţie. “Când scriu în engleză sunt ca peştele în apă”, susţine ea, ceea ce nici nu e de mirare fiindcă o vreme a locuit cu o familie de americani. Cât despre părinţii săi naturali, nu-i face plăcere să şi-i amintească şi spune doar atât, că îi cunoaşte…

Love story

În 2007, Alexandra a mai făcut un pas în carieră, înregistrând piesele “Beautiful life” şi “Blonde girl” în studioul lui Edward Maya, un producător care în acelaşi an intra pe locul 8 în topul Billboard European Hot 100, cu hitul “Stereo Love”. Un an mai târziu, însă, atât cariera cât şi viaţa orădencei s-au schimbat. Cum îi place să spună, şi-a găsit jumătatea, îndrăgostindu-se de compozitorul şi chitaristul Alec Şandor (foto), cu care a început să creeze şi să cânte.

E o poveste rară, dar cea mai frumoasă. Ne-am cunoscut în 2004 şi mi-a şi dat numărul lui, dar a doua zi mi s-a furat telefonul“, îşi aminteşte ea. Se pare că totuşi dragostea a învins pentru că, după patru ani, cei doi s-au regăsit şi nu s-au mai despărţit. “El e atât de perfect în toate…”, îşi laudă tânăra alesul. Poate şi pentru că între ei pare să existe o compatibilitate inclusiv artistică.

Exil ales

Deşi cântă numai pe viu, considerând playback-ul o şarlatanie, cei doi au programul de concerte încărcat, pentru că mereu sunt invitaţi în cluburile din “down-town”-ul bucureştean, iar melodiile lor par a fi tocmai pe placul ascultătorilor. “Mergem pe stilul pop şi pop-rock, iar compoziţiile mele sunt despre dragoste, vise, puritate şi frumos“, îşi descrie Alexandra muzica.

Chiar şi cu agenda plină, fata nu vrea totuşi să mai rămână în ţară, fiindcă atmosfera îi place tot mai puţin. “Fie faci compromisuri, fie eşti nevoit să te lupţi cu dinţii pentru a obţine ceea ce vrei. Uneori, pierzi audiţii înainte să le dai…“. Pentru a scăpa, s-a decis să plece la anul în Franţa, de tot, împreună cu Alec. “Acolo e un alt respect pentru artiştii care cântă live“, motivează fata, care deja s-a apucat să exerseze scrierea de versuri şi în franceză. Comme il faut, adică tot ca la carte, cum e obişnuită…

RADIO STIL ROMANIA SUSTINE SI RECOMANDA ‘Din Suflet Pentru Suflet”, Alexandra Ivan!

Asculta Live 24/24

Lasă un răspuns

error: Nu copia!