MedLife – Ei fac România bine

Au început afacerea cu un cabinet medical deschis în centrul Capitalei și acum, după 22 de ani, evaluează posibilitatea de a duce brandul MedLife în afara granițelor.
Familia Marcu a transformat o pasiune în cea mai puternică platformă privată de diagnostic coroborată cu tratament chirurgical din România. Astăzi, compania deținută de familia Marcu are cea mai extinsă rețea de clinici, cu laboratoare medicale dotate după ultimele tendințe și spitale pentru diferite specializări.

Familia Marcu consideră că toate proiectele de investiții sunt la fel de importante. Dar, într-adevăr, a fost un proiect care le-a impus mai multe provocări, respectiv listarea MedLife la bursă. “Suntem una dintre puținele companii românești care oferă doar creștere, și nu dividende, și suntem o pată de culoare. Ne-am obișnuit cu acest exercițiu trimestrial de raportare și ne place să le stăm aproape analiștilor financiari, pentru a întelege mai bine business-ul, iar pe viitor să facă prognoze îndrăznețe. Îndemn fiecare companie românească să ia în calcul listarea la bursă. O companie listată are șanse foarte mari să rămână românească, pentru că la finele zilei sunt foarte mulți români care investesc, sunt foarte multe fonduri care investesc pe bursa din România”, ne-a declarat Mihai Marcu, CEO-ul MedLife. În prezent, pe partea de spitale, MedLife a demarat lucrările pentru extinderea a trei unități spitalicești: Life Memorial Hospital București, Spitalul MedLife Brașov și Humanitas Cluj.

Doi ani de expansiune continuă

Potrivit lui Mihai Marcu, anul trecut a fost un an plin de expansiune pentru MedLife. În decursul anului 2017, MedLife și-a extins prezența atât prin achiziții cât si prin proiecte de tip greenfield în Brașov, deschizând o nouă hyperclinică și un nou laborator, dar și în Brăila, unde a inaugurat prima hyperclinică.

“2017 a fost un an cu mari provocări și pe segmentul de achiziții. Am preluat pachetul majoritar de 80% din Almina Trading SRL, am semnat achiziția Anima Specialty Medical Services și am anunțat tranzacția anului în medicina privată, prin preluarea spitalului și clinicilor Polisano, operator din top 10 cele mai mari companii din sistemul medical privat din România”, a declarat Mihai Marcu.

MANIPULARE: Antena3

Asculta Live 24/24

Lasă un răspuns

error: Nu copia!