Tag Arhive:

Astronomii au rezolvat un mister

Cercetătorii de la University of California care au efectuat noul studiu publicat în Astrophysical Journal ştiau că acum 12 miliarde de ani, gazul din spaţiu era mult mai opac decât este acum în unele regiuni, deşi opacitatea a variat de la un loc la altul. Totuşi, până acum, nu ştiau motivul care a stat la baza acestor variaţii. Pentru a …

Citeste mai mult

NASA a observat un ”perete de hidrogen” la graniţa Sistemului nostru Solar

La limita Sistemului Solar se află un „perete de hidrogen”, iar cercetători NASA susţin că sonda New Horizons va putea să-l observe. Acest perete de hidrogen este graniţa Căii Lactee, locul în care vânturile solare nu ajung şi unde se acumulează o masă de materie interstelară. Conform Space, în prezent, NASA crede că sonda New Horizons, ce a trecut pe lângă Pluto …

Citeste mai mult

PERSEIDE 2018

Anul acesta, în luna august, ne putem bucura de roiul Perseidelor. Ploaia de meteori va fi vizibilă şi pe cerul din România, perioada de activitate fiind între 17 iulie-24 august, însă momentul maxim va avea loc în noaptea de 12 spre 13 august. Deşi maximul curentului de meteori va fi atins duminică (12 august) spre luni (13 august), Perseidele vor …

Citeste mai mult

Numărătoarea inversă pentru lansare sondei ”ce va atinge Soarele”

Atingerea unei stele nu este un lucru uşor. Soarele este uriaş, fiind compus din plasmă ce generează un câmp magnetic care are o activitate haotică. Acesta este lucrul pe care NASA plănuia să îl facă în mai puţin de 24 de ore, când sonda Parker Solar Probe urma să fie lansată. Lansarea de sâmbătă a fost, însă, amânată pentru duminică. …

Citeste mai mult

Descoperire uluitoare: o gaură neagră „monstruoasă”

O gaură neagră gigantică ce ar putea fi obiectul cu cel mai rapid ritm de creştere din Univers, fiind capabilă să devorează o masă echivalentă cu cea a Soarelui o dată la două zile, a fost descoperită în spaţiul îndepărtat, conform unui anunţ făcut marţi de astronomii australieni, citat de agenţia DPA, citată de Agerpres. Gaura neagră supermasivă, care se află …

Citeste mai mult
error: Nu copia!