Un satelit condamnat – Phobos

Planeta Marte este privită astăzi cu un interes crescut legat de posibila ei colonizare şi, de ce nu … terra-formare (sf). Subiectul acestui articol este legat însă de unul din cei doi sateliţi ai planetei.

Asaph Hall a descoperit cei doi sateliţi ai planetei Marte în luna august a anului 1877, folosind marea lunetă ecuatorială de la USNO  (US Naval Observatory ) din Washington D.C.

Luneta de 26 inch ( 66 cm) funcţională încă din 1873. Cu ea s-au descoperit sateliţii lui Marte în 1877.
Luneta de 26 inch ( 66 cm) funcţională încă din 1873. Cu ea s-au descoperit sateliţii lui Marte în 1877.

Nu doar Marte a incitat imaginaţia oamenilor, ci şi eventualele sale lumi satelitare.

Calatoriile_lui_Gulliver_5
Călătorie în Laputa

Denumite, Phobos şi Deimos (Spaima şi Groaza), cele două mici luni ale lui Marte au fost anticipate cu 150 de ani înainte de către Jonathan Swift în celebrele sale Călătorii ale lui Guliver (Călătorie în Laputa) în anul 1726.

Cel mai probabil, această “ghicire educată” s-a bazat pe Legea a 3-a a lui Kepler, şi pe analogia dintre numărul sateliţilor cunoscuţi la aceea dată şi ordinea planetelor. Venus – fără satelit, Terra – un satelit, Jupiter – patru, iar Marte – trebuie să aibă doi.

 

micromegas
Micromegas 1750 Voltaire

Această idee a celor doi sateliţi prezumtivi a fost preluată şi de către Voltaire în scurta sa povestire SF, Micromegas din 1750.

În prezent se estimează că, dacă ar mai avea şi alţi sateliţi, ( în afara celor doi ) aceştia ar fi micro-sateliţi ce nu ar depăşi 90 metri în diametru.

O altă idee din anii 5060 a propus că Phobos ar fi un satelit artificial creeat de către o civilizaţie extraterestră. Această ipoteză nu este susţinută de imaginile şi datele ştiinţifice acumulate între timp, privitoare la satelit.

marte-si-cei-doi-sateliti-cu-diametre

Phobos este satelitul cel mai apropiat de Marte, evoluând la o distanţă de numai 6 000 km de suprafaţa planetei. Aceasta îl face să fie cel mai apropiat satelit de planeta sa din Sistemul nostru solar. Phobos descrie o orbită ecuatorială aproape circulară în doar ~ 7,5 ore, având o mişcare aparentă retrogradă.

Din cauza apropierii de Marte şi a orbitei circulare, avem şi trei consecinţe interesante :

  1. Diametrul aparent al satelitului suferă modificări drastice în cele câteva ore când se află deasupra orizontului marţian. Privit de la suprafaţa planetei, Phobos s-ar vedea sub un unghi de 8‘ la orizont şi 12‘ la Zenit (spre comparaţie, noi vedem Luna cu un diametru aparent de ~ 30).
  2. Un observator aflat la latitudini mai mari de 70 de grade nu ar putea vedea satelitul.
  3. Un observator situat pe Phobos ar vedea planeta roşie ocupând o parte considerabilă din bolta cerească. Asta da privelişte !
Văzut de pe Phobos, Marte are un diametru aparent de ~ 40 de grade.
Văzut de pe Phobos, Marte are un diametru aparent de ~ 40 de grade.

Un alt efect, de astă dată principal, este cel al interacţiunilor mareice ce fac ca raza orbitei satelitului să se micşoreze cu 1 metru pe secol. Această apropiere de Marte va deveni catastrofală pentru Phobos peste câteva zeci de milioane de ani, când, sub acţiunea gravitaţională a planetei se va sparge în bucăţi, formând un inel de particule ce … se vor prăbuşi pe Marte.

Paneta Marte va avea un inel peste 30 ~ 50 milioane de ani.
Paneta Marte va avea un inel peste 30 ~ 50 milioane de ani.

Un studiu recent a relevat că formaţiunile actuale (asemănătoare unor canale) ce brăzdează suprafaţa lui Phobos şi-ar putea avea originea în interacţiunea gravitaţională dintre cele două corpuri.

phobosincolor_pia10369
Canalele de fricţiune au o adâncime medie de 30 metri, o lăţime cuprinsă între 100 şi 200 metri, cu o lungime de până la 20 kilometri.

 

Imagine din 1977 realizată de către sonda Viking 1 ne arată o viziune globală a satelitului. Se observă un crater impunător în partea stângă, craterul Stickney ce are un diametru de 10 km. Punctul Lagrange L 1 al sistemului Marte-Phobos se află la doar 2,5 km deasupra craterului Stickney !
Imagine din 1977 realizată de către sonda Viking 1 ne arată o viziune globală a satelitului. Se observă un crater impunător în partea stângă, craterul Stickney ce are un diametru de 10 km. Punctul Lagrange L 1 al sistemului Marte-Phobos se află la doar 2,5 km deasupra craterului Stickney !

 

Detalii în craterul Stickney şi canalele paralele de la suprafaţa lui Phobos.
Detalii în craterul Stickney şi canalele paralele de la suprafaţa lui Phobos.

 

O imagine şi mai dramatică a canalelor „marţiene ” de pe Phobos, într-o hartă generală a satelitului. (imaginea este dreptunghiulară datorită proiecţiei hărţii)
O imagine şi mai dramatică a canalelor „marţiene ” de pe Phobos, într-o hartă generală a satelitului. (imaginea este dreptunghiulară datorită proiecţiei hărţii)

 

Mai jos observăm un alt tip de fenomen observat de la suprafaţa lui Phobos. Acesta tranzitează peste discul solar, şi deseori întră în umbra planetei generând eclipse de Phobos (similare eclipselor de Lună). În clipul ataşat observăm un tranzit peste Soare surprins de vehiculul robotizat Curiozity.

Încheiem acestă descriere a lui Phobos (“fiu” al lui Marte şi al Afroditei) gândindu-ne că densitatea mică a satelitului şi conţinutul său poros îl fac candidatul special al unui viitor inel marţian.

Oare Marte va fi locuită atunci de fiinţe provenite în trecutul lor îndepărtat de pe Terra ?  Să nu uităm că acum încercăm să privim cu zeci de milioane de ani în viitor.

 

 

 

Asculta Live 24/24

Lasă un răspuns

error: Nu copia!